(Re)Descopera Calea Victoriei
Dacă, la vederea unei case mai vechi, vă puneţi întrebarea “Oare cine a locuit în casa asta? Cine a construit-o? De ce?, etc”, dacă vă place să descoperiţi locuri vechi dar fermecătoare sau dacă, pur şi simplu, vă place să vă plimbaţi la ceas de seară prin Bucureşti, atunci aici e de voi/noi.
Fundaţia Calea Victoriei ne invită sâmbătă, 8 august, să descoperim istoriile din spatele clădirilor de pe Calea Victoriei, una dintre cele mai importante artere ale Bucureştiului.
Aşadar, dacă iţi doreai să ştii totul despre: Casa Cesianu, Palatul Cantacuzino, Casa Disescu, Casa Vernescu, Palatul Ghika-Grădişteanu, Academia Română, Casa Monteoru-Catargi, Palatul Romanit, Palatul Ştirbei, Athenee Palace, Muzeul Theodor Aman (vizită interior), Ateneul Român, Palatul Regal, Biblioteca Centrală Universitară, Biserica Creţulescu, Palatul Telefoanelor, Teatrul Odeon, Casa Capşa, Cercul Militar Naţional, Biserica Sărindar, Hotel Bulevard, Pasajul Macca-Villacrosse, CEC, Palatul Poştelor, Biserica Stavropoleos (vizită interior), Carul cu Bere, acum ştii unde să vii.
Mai multe detalii pe găseşti pe site-ul lor. Vizitare plăcută! 
Here comes another bubble
Deşi e din 2007, viralul acesta e încă actual. Unde mai pui că e şi draguţ ?
“Blog even if you′re wrong/Won′t you blog about this song?” 
Ceai. Cică
Doar mie mi se pare că ceaiul din imagine – the green thing – arată a ceva ce a fost mâncat cu nu prea mare plăcere, rumegat în scârbă şi apoi vomitat graţios de către un animal încă nedescoperit?
Perioada mea de glorie…în imagini
Eu şi fratele meu fotografiaţi la 3, respectiv 2 ani, adică fotografiile sunt făcute undeva prin 1991. Eu sunt cea cu mâna în falcă din ultima poză. Ca să ştiţi .
Datorită mie sunt măslinele aşa cunoscute, da? Uitaţi-vă numai ce reclamă le-am făcut.
Pe scurt
Relatări, pe scurt:
- A luat fratele meu BAC-ul! Şi încă cu o medie mare: 8.30. Bravo! Am frate deştept, ce să mai . Seamănă cu sora lui .
- Valentina a intrat în blogosferă. Îi urez bun venit şi succes!
- E frumos să trăieşti într-o casă în care răsună muzica. Dar nu mai e frumos să trăieşti într-o casă cu un tată fan înrăit al muzicii anilor 80. De vreo patru zile ascultă întruna o casetă de-a lui CC Catch. La început era distractiv, mai ascultam şi eu muzică bună, dar acum deja nu mai e fun. E enervant!
- Am văzut Coraline şi Up. Pixar dovedeşte, dacă mai era nevoie, că e “miezul” în ceea ce priveşte animaţia iar Tim Burton e un geniu. Geniu! Abia aştept să văd cu va arăta Alice în Ţara Mininilor în viziunea sa.
Obiective
Nu, nu este vorba despre vreun obiectiv turistic şi nici despre obiectivele aparatelor foto. E vorba despre Obiective: ţeluri, scopuri, ceea ce îţi propui să faci, ceea ce treci pe to do list şi bifezi (sau nu…) la sfârşit. Alea .
Am observat, mai ales după ce am intrat la facultate, că multă lume se fereşte să îşi stabilească un obiectiv concret. Motivul cred că îl intuiţi: acele persoane se tem că nu vor putea să atingă acel ţel. Şi e de înţeles atitudinea lor: mai bine e să îţi trăieşi viaţa în mod monoton şi linear, decât să ştii că eşti un ratat, că eşuezi să îndeplineşti ce îţi propui. Poate.
Nu vreau să fiu o ipocrită şi să zic că eu mi-am atins toate ţelurile. Nu. Am mai dat si rateuri, nu sunt atât de perfectă pe cât aş vrea. Însă toate obiectivele mari pe care mi le-am propus – ca de exemplu: să învaţ să merg pe bicicletă (să nu radeţi; mi-am julit genunchii şi palmele o vară întreagă, în vacanţa dintre clasa a cincea şi a şasea, până să reuşesc), să intru la un liceu bun, să pot face 150 de abdomene fără întrerupere (ehe, ce vremuri 
), să intru la facultate, etc. – le-am îndeplinit.
Şi pentru că o anumită persoană care foloseşte foarte des emticonul ăsta ” ” a scris pe blogul său un articol despre obiectivele pe care vrea să le îndeplinescă vara asta, am zis să îmi stabilesc şi eu nişte scopuri de atins. Aşadar, vara asta vreau să:
- citesc minim 15 cărţi pe care am tot zis că le citesc dar am tot amânat momentul. În descurs de o săptămână şi jumătate, am citit: Alistair Maclean – Unde se avântă vulturii (am văzut filmul şi am zis să citesc şi cartea); Marguerite Duras – Ochi albaştri, părul negru; Jack London – Dragoste de viaţa (nuvele şi povestiri); şi puţin din Shakespeare adică operele Hamlet şi Cum vă place. In progress: Franz Kafka – Procesul şi Balzac – Verişoara Bette. Pe lista de aşteptare: Audrey Niffenegger – The Time Travelers Wife; Marguerite Yourcenar – Povestiri orientale şi Boris Vian – Spuma zilelor.
- să vizitez, alături de buna – şi nebuna, pe alocuri – mea prietenă Valentina, mai multe oraşe din România. O dată la două săptămani, sau chiar o dată pe săptămână, plecăm să descoperim faţa nevăzută, sălbatică dar şi fascinantă şi uimitoare a României. Plecăm dimineaţa şi venim seara. A one day trip. Prima oprire: Craiova.
- să merg la teatru cât se poate de des
- să îmi iau, cu 9 sau 10, şi restănţica pe care o am
Cam atât deocamdată. Spor la îndeplinit obiective!
Punctuleţe şi diacritice
Deoarece mâine am examen, ce altă modalitate mai plăcută de a procrastina există, în afară de internet? Nici una, vă zic eu.
În sesiune mă apucă nişte pofte intrinseci acute de a afla modalitatea de reproducere a coropişniţelor, cu cât se mai vinde tona de secară pe piaţa internaţională şi care era modalitatea prin care îşi construiau vikingii corăbii. Căutând insistent răspunsurile la aceste “probleme intelectuale elevate” (ce “Cultură şi comunicare”… hmpf), mi se mai întâmplă să mai dau şi peste alte chestii interesante.
Această imagine, ca de exemplu. Să vă spun cum am ajuns să dau peste ea, sau mai bine zis, peste banner-ul din care face ea parte.
Am căutat preţurile unor monitoare pentru PC-ul fratelui meu, aşa de curiozitate. Intru pe magazinul online al unui lanţ de magazine care vând produse electrice şi electrocasnice. Preţuri bune, excelent. Mai intru şi pe PcNews să mai aflu una-alta că doar am examen mâine şi nu mă lasă proful de Cultură şi Comunicare să intru în examen până nu îi spun numele celor mai aşteptate jocuri în 2009 , nu? Acolo dau peste un banner….frumos de pică, cu monitor atât plat şi lat de o să îi facă pe muncitorii în construcţii să îşi arunce boloboacele şi să-l folosească pe post de etalon în “planeitate”, cu inserţii de diamante (de tăiat geamurile? ), cu piele naturală (de porc? şorici? ). Ce să mai încoace-încolo, mă fermecase. Darrrrr….oroare! Văd imaginea de mai sus.
Haide bre…păi aşa se face? Îmi dai cu firma în cap? Cu diamante, cu tot? Ce să citesc eu acolo? “Trăie-punctuleţ-te experien-punctuleţ-a multimedia totală cu monitoarele Bla-Bla” (le-am numit “Bla-Bla” din motive tehnice). Dezamăgire totală…vă daţi seama.
Limba română, o limbă străină, se pare, pentru programatori sau cei care realizează bannere. I’m just saying….
