Alo?

Sună telefonul. Răspund politicos, aşa cum m-a învăţat mama . O voce necunoscută de tanti mai în vârstă mă întreabă “Ce mai faci, scumpa mea nepoată?”. Cum eu am ditamai neamul şi cu unele dintre mă văd o dată la un deceniu, am crezut că tanti respectivă e vreo mătuşă care şi-a adus aminte că mai are şi ea nişte rude pe lângă Bucureşti. Precum am zis, n-am recunoscut vocea dar nu m-am încumetat  să zic “Scuzaţi-mă, dar cine sunteţi?” pentru mai mult ca sigur că urmau câteva minute cu “Dar ce, nu îţi mai aduci aminte? Eu am fost pe la voi când aveai un an şi apoi la înmormântarea străbunicii tale. Tu aveai trei ani atunci. Ce? Nu îţi mai aduci aminte!?”. Urmează un minut  în care mă întreabă de facultate (eu mă tot întrebam cine e că vedeam că e pusă la punct cu situaţia mea educţională), de părinţi, de bunici, de Ducu (aici încep să îmi pun întrebări…nu am niciun Ducu în familie şi nici nu cunosc vreun om cu numele acesta). “Ştiti, eu nu cunosc nici un Ducu…”. “Cum să spui, măi Octavia, că nu-l cunoşti pe Ducu? Nu mai eşti împreună cu el?”. Atunci am început să râd şi i-am spus doamnei respective că am o vagă impresie că a greşit numărul de telefon. Îi explic situaţia, râdem amandouă, aflu că o cheamă Doina, are 64 de ani şi stă în Călăraşi şi vroia să o sune pe nepoata ei aflată la studii la Bucureşti. A zis că am voce drăguţă şi că mai mă sună când are timp că are minute gratis în Romtelecom. Nice

---